Nicolae Paulescu , inventatorul insulinei si nu numai, caruia i s-a refuzat premiul nobel din cauza a criticat aspru francmasoneria evreiasca si a aderat la miscarea legionara, a tinut un curs la facultatea de medicina din Bucuresti intitulat "Notiunea de Dumnezeu in Fiziologie", unde a prezentat teoria instinctelor din care spicuim mai jos ideile principale.
„, Paulescu e cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii.
-evidenţiază că „instinctele” (individuale şi sociale) sunt „legi divine „orice fiinţă trebuie să li se supună pt a se putea dezvolta şi reproduce în linişte.
Din ce cauza traieste o fiinţă?
-Paulescu urmeaza regulile metodei experimentale prin care ştinţa se ridica de la cunoscut la necunoscut:
— Observaţia fiinţei/fenomenului a căruia cauză se caută;
— Ipoteza, adică concluzia raţionamentului prin analogie, cu ajutorul căruia se descoperă cauza căutată;
— Verificarea experimentală a acestei ipoteze.
nu funcţia face organul ci organul se face în vederea funcţiei. Evoluţia are un scop,
Observatia ştiinţifică arată că fiinţele posedă caracteristici neîntâlnite la nevieţuitoare:
— au o formă, organizare, o evoluţie, o reproducţie; o morfologie particulară;
— Fenomene de nutriţie şi de relaţie; deci o fiziologie particulară.
-protoplasma,esenţială corpului,existâ doar la fiinţe. Ca protoplasma să poată trăi, trebuie să aibă o formă de celulă. Forma celulară, existâ doar la fiinţe. Celulele formează ţesuturile, mmai multe ţesuturi formeaza organe.
- la multicelulare, celulele embrionului formează organe care funcţioneaza doar mai târziu.-exemplu: glande digestive, celulele de ficat şi pancreas, apar din primele zile la embrion, dar vor funcţiona doar după naştere;
- organele genitale, se formează la începutul perioadei fetale, vor îndeplini rolul lor foarte târziu, la pubertate; glandele mamare, apar inainte de naştere, intra în funcţie doar în urma unei sarcini, 20,30 ani mai tarziu.
-La toate fiinţele, nici mama, nici fătul, n-au conştiinţă de actele organizarii care se realizează cu o precizie de neînchipuit.
-reproducerea,funcţie primordială către îndeplinirea căreia converg toate funcţiile vitale. după ce s-a reprodus, a atins scopul, perpetuarea speciei, fiinţa dispare.
-evoluţia şi organizarea e inconştientă şi scopul ei e ignorat de fiinţa .
Fenomenele de nutriţie au un scop, se împlinesc fără ca fiinta sa le stie scopul.
Exemplu: formarea acidului carbonic. În natura se produce întâmplator. La vieţuitoare, nu. Ele introduc dinadins în corp substante carbonate, si oxigen, tocmai să se combine, aceasta combinaţie are scopul să elibereze energie pt îndeplinirea altor fenomene vitale
-Digestia are ca scop să facă posibilă absorbţia substantelor alimentare în corp; absorbţia are ca scop asimilaţia, formarea protoplasmei şi a rezervelor organice; asimilaţia are ca scop dezasimilaţia, eliberarea rezultatelor organice; eliminaţia curaţa organismul de produse inutile/vătămătoare. Toate actele, legate între ele prin legături de finalitate, converg către un scop comun, supravietuirea si perpetuarea speciei.
A)FENOMENE DE RELAŢIE INCONŞTIENTE. ACTE AUTOMATE .
Ochiul: dacă obiectul se mişcă, aprope/departe de ochi, contracţia muşchiului ciliar şi modificarea curburii cristalinului se fac a.i. imaginea să cadă mereu pe retină, ca vederea sa fie clară. Aceste acte admirabil adaptate la scop se îndeplinesc precis, fără ca fiinţa să le bănuiască existenţa şi finalitatea. Scopul lor n-a fost conceput de fiinţa care le execută, căci ea îl ignoră în mod absolut .
-Exista senzatii exterioare si interioare (produse în organe. foame, sete, etc.)
omul n-are cunoştinţă de aceste fenomene şi le ignora scopul. Reflexele inconştiente par a fi efectele unui mecanism voit stabilit la origine şi realizat în momentul diferenţierii celulelor şi al formării organelor.
-Omul primeşte un mare numar de impresii .Devin conştiente doar prin atenţie ,care, prelungită, produce oboseală. După un timp sensaţia dispare; trece în stare latentă, poate fi redeşteptată (memoria). Se poate deci zice că o sensaţie persistă indefinit.
B) – Reacţii conştiente instinctive.
prin emotii apreciem avantajele/pericolele, apreciere admirabilă prin rapiditatea şi exactitatea ei, cu atât mai minunată cu cât nu e raţionată.
-Facultatea animalelor de a selecta alimentele, e iraţionata. Alege fara sa stie de ce exact pe cele indispensabile nutriţiei sale.
Instinctul de apărare: manifestat prin repulsie, temere,spaimă, aprecierea neraţionată a pericolului, cu impulsie irezistibilă de a fugi şi anxietate la blocare.
Instinctele de reproducere: atracţia si alegerea iraţională a partenerului care se apropie mai mult de tipul ideal al speciei. Scopul ignorat e de a perpetua acest tip (selecţia sexuală). Dorinţa şi trebuinţa imperioasă de a se uni cu fiinţa aleasă Pasarile isi fac cuib fara sa stie ca acolo vor cloci si creste puii. Unele nu l-au facut niciodata, il fac o singura data in viata apoi mor. O impulsie neraţionată de a proteja puii, cu preţul vieţii, se dezvolta la pasărea mamă. Aceste acte, deşi conştiente, au o finalitate pe care pasărea o ignoră.
-instinctul familial şi instinctul social, se observa la un mare numar de animale.
-Instinctele sunt adevărate minuni. Faptul că sunt realizate cu mare precizie
-o pasăre, născută şi crescută în colivie pusă în libertate va şti să construiască un cuib identic cu acel al păsărilor din specia sa.
Cine a invatat pe puiul nascut sa suga perfect?
Mecanismul producerii actelor instinctive e anterior experienţei şi independent de ea
-contrar reflexelor, instinctele sunt conştiente: însă fiinta nu le ştie scopul.
Generalizarea poate fi eronata; trebuie controlată de experienţă.
Actele voluntare au un scop constient, instincte nu.
-Voinţa nu poate modifica mişcările şi secreţiile stomacului; puterea inhibitoare a raţionamentelor are şi ea cauza finală. De a regla unele impulsii instinctive care, uneori devin excesive. Dacă voinţa e slabă, impulsiile predomina in pasiuni/ vicii
-actele instinctive sunt conştiente; inconştient e scopul lor.
Ar trebui sa se admita că, odata, fiinţele au avut o deplină constiinta de trebuinţele lor fiziologice, multe şi complexe, şi că actele lor înţelepte au devenit automate.
-materia fiind inertă, cauza unică nu poate fi decât energia. (ipoteza materialista)
afirmaţie contrazisă de observatia stiinţifica. Orice organ e construit în vederea unei funcţii, pe care o va exercita mai târziu. Nu există un singur fenomen vital care să nu se îndeplinească în vederea unui scop determinat.
-energia si materia nu implică finalitate nici constiinta; ele nu pot explica actele morfologice şi fenomenele fiziologice -N-avem simţuri pt electricitate, magnetism, le percepem doar când sunt transformate într-o forma sensibila (mecanic, termic, luminos)
-în natură,nu există celulă fără nucleu
-orice fiinţă se nutreşte cu 3 feluri de substante: minerale, azotate şi hidrocarbonate.
-numai plantele verzi prin clorofila, utilizând energia solară ,descompun acidul carbonic din aer, fixeaza carbonul şi combina cu apa pt a forma hidraţii de carbon.
-fiinţele cu protoplasma incoloră (microbi, ciuperci, animale) nu pot trai prin ele înseşi şi utilizează pt hrana, hidraţii de carbon formaţi de vegetale verzi.
-fiinţa vieţuitoare primordială a fost planta verde.
Oricât de simplă ar fi o fiinţă ,morfologic, ea e fiziologic tot aşa complicată ca şi fiinţa superioară, căci fenomenele vitale sunt aceleasi la toate fiinţele
-finalitatea e efectul unei voinţe care concepe scopul şi da mijloacele realizării lui.
-Observatii de mii de ani, constată că omul rămâne om; câinele, câine; speciile nu se transforma unele în altele. în natură nu se produce o transmisie ereditară definitivă a tuturor modificărilor dobândite.
— SUFLETUL. (S.)
Observatiile arată că finalitatea oricării fiinţe îi e imanentă; are în vedere numai utilitatea ei, nu şi a altor fiinţe. Agentul il numim „ suflet”, nu cade sub simţuri. S. diferă, prin natura sa, de energia fizică. si de materie (inertă,nu e agent),=> „sufletul e imaterial”
Fiziologia demonstreaza existenţa sufletului care e cauza finalităţii vitale.
Materia si energia (corpul fiinţei) n-au finalitate. Sunt nepieritoare,„nimic nu se pierde”. Sufletul nu face excepţie de la lege. => Sufletul e nemuritor.
S. reglează diviziunea celulelor, diferenţierea lor, dispoziţia lor după un plan prestabilit, în vederea formării unor organe cu funcţii speciale. Organe, care vor funcţiona mai târziu. S. da evoluţia fiinţei şi realizeaza reproducerea ei. Absenţa lui duce la moarte. coordonează fenomenele vitale de nutriţie şi relaţie în vederea unui scop. El are ca atribut conştiinţa şi e agentul instinctelor şi actelor voluntare.
— DUMNEZEU.
Ştiinţa demonstreaza existenţa sufletului .Care e cauza sufletului? totul are o cauză”.=> existenţa unei cauze primare a sufletului ce nu cade sub simţuri. Ca şi sufletul, e imaterială. Fiinţa construieşte perfect, din stare embrionară organele corpului, organe care vor funcţiona doar mai târziu, după naştere. Funcţionarea organelor e perfect adaptată unui scop util. Construcţia organelor şi funcţionarea lor se îndeplinesc fără ştirea fiinţei care le execută. Fiinţa nu a conceput ea scopul acestor acte morfologice şi fiziologice îndeplinite de ea. Căci îl ignoră absolut. Ea urmareste orbeste un plan prestabilit, al cărui autor nu e ea; „la origine sufletul realizeaza finalitatea imanentă a fiinţei ce o animă.
- Există o întreagă serie de acte şi fenomene care au scop perpetuarea speciei.
-Organele genitale ale unui individ se adaptează la organele genitale altfel conformate ale unui alt individ, de sex diferit.
- Anumite organe ale femelei mamă, servesc la nutriţia şi la dezvoltarea embrionară a puiului. glandele mamare prepară pt pui laptele, singurul aliment ce-l poate tine in viaţa. În aceste cazuri, finalitatea nu mai e limitată la un individ. Ci se referă la doi indivizi. Finalitatea multiplă se mai întâlneşte în societatile naturale (familii,triburi, naţii). Graţie instinctelor sociale anumiti indivizi lucrează spre a asigura existenţa progeniturii, veghează la siguranţa lor, îi apără în caz de pericol.
-în general, viaţa e egoistă, în prima jumătate. Şi altruistă, în a doua.
-sufletul nu e cauza unei finalităţi care se raportează la alţi indivizi.
-pt a trăi, fiinţele au nevoie de substante organice, mai ales hidraţi de carbon. Numai plantele verzi pot forma hidraţi de cărbune, plecând de la substante anorganice. Fără ele celelalte fiinţe sunt incapabile să subsiste. Existenţa tuturor fiinţelor depinde de aceea a plantelor verzi.
-după moartea fiinţelor (animale şi plante), microbii determina putrezirea, disolvă substantele organice in substante anorganice, o redau lumii minerale din care derivă, de unde e reluată de plante. Fără microbi, suprafafata pamantului ar fi acoperită de cadavre, ar face imposibila viaţa fiinţelor noi. Au rol de gropari/crematori. se închide un ciclu de energie şi materie.
-uriaşa simbioză ce uneşte toate fiinţele şi armonia ce domină lumea vie nu poate fi decât opera Cauzei primare, autorul finalităţii , Dumnezeu.
Oamenii de stiinta n-ar trebui sa afirme: Cred în Dumnezeu ci Ştiu că El este.
care e cauza vieţii?” .Viaţa e efectul a 2 cauze imateriale: cauza secundară=Suflet. Unic pt fiecare fiinţă ; cauza primară= Dumnezeu. Unic pt totalitatea fiinţelor „.
Materialismul introdus în şcoli exploatează naivitatea copiilor care n-au cunoştinţe suficiente, nici spirit critic dezvoltat pt a deosebi minciuna de adevăr.
Fara spirit critic, credeam tot ce auzim şi citim;
-marii savanţi au proclamat existenţa lui Dumnezeu.: Copernic, Kepler, Galileu, Descartes, Bacon, Pascal, Leibnitz, Newton, Laplace, matematicieni: Euler. Cauchy. Hermite, chimistii Lavoisier, Berzelius, Berthollet,fizicienii : Volta. Ampere, J.B. Biot. Faraday. Fresnel. Maxwell, Lord Kelvin, Branly, Marconi
— Claude Bernard. Pasteur. ArmandGautier. Pierre Termier.
„Cât timp nu se probeaza că materia/energia pot să raţioneze, orice legătură inteligentă şi inteligibilă între fenomene e o probă directă a existenţii unui Dumnezeu„.
-multe aberaţii ale minţii se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă;
Faraday.„ noţiunea şi respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu prin căi tot atât de sigure ca şi cele ale stiintei„. Peste tot văd inevitabila expresie a noţiunii de Infinit. Prin ea supranaturalul e în toate inimile. Ideea de Dumnezeu e o formă a ideii de infinit”.
— TRAMSFORMISM ori PAULISM şi FIZIOLOGIE SENTIMENTALĂ, 1907.